Numai o victorie duminică, împotriva fostei sale echipe, Dinamo, îi poate menține antrenorului Ioan Andone șansele de a continua din vară cu Rapid.
Pentru a reuși să ducă Rapidul în Europa League, Ioan Andone trebuie să câștige cu orice preț partida de duminică cu Dinamo. De acest joc depinde și rămânerea „Fălcosului” din vară în Giulești. Când a semnat cu Rapid, tehnicianul i-a promis lui Copos că va încerca să ducă echipa într-o cupă europeană.
În momentul instalării în Giulești, fanii alb-vișinii i-au acordat credit total, iar victoria din meciul cu Steaua a crescut capitalul de simpatie de care se bucură în acest moment Andone. Dar o înfrângere împotriva rivalilor din „Ștefan cel Mare” ar tensiona atmosfera la Rapid, lucru pe care nu-l agreează nici jucătorii și nici conducerea administrativă. Cu toate că au pierdut la masa verde partida cu FC Timișoara, rapidiștii încă mai au șanse să se claseze pe locul 6 care duce în turul doi preliminar din Europa League. Pentru a reveni în competițiile europene, elevii lui Andone trebuie să câștige meciul cu Dinamo și să aștepte ca aceștia să se mai încurce până la finalul sezonului.
2 victorii a obținut Andone pe banca tehnică a Rapidului
45 de mii de euro este salariul lunar al lui Ando în Giulești
Juriștii LPF vor da viza de joc! După ce Comisia de Recurs a respins apelul Rapidului, iar giuleștenii au pierdut la masa verde meciul cu Timișoara, alb-vișiniii încearcă să obțină dreptul de joc al lui Varga și al lui Bălan în meciul cu Dinamo. Răspunsul de la LPF depinde însă de hotărârea juriștilor ligii, care analizează momentan dacă acest lucru poate fi posibil în conformitate cu decizia Comisiei de Disciplină. Totuși, se pare că giuleștenii vor primi un răspuns până la meciul de duminică. Copos: „Am făcut apel la TAS” Patronul Rapidului a anunțat că Rapid s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul jucătorilor Varga și Bălan. „Am făcut apel la TAS, am inițiat deja procedura de atac. Nu s-a pus la îndoială niciun moment dacă să mergem sau nu mai departe. Pentru că noi credem cu tărie că Rapid a fost de bună credință și că a respectat întocmai regulamentele”, a declarat Copos, care a mai spus că giuleștenii sunt hotărâți să ceară celor care au decis împotriva lor daune de milioane de euro. Nicolae Manea are încredere în Ando Faptul că Ioan Andone a jucat și a antrenat la Dinamo o bună perioadă de timp nu îi îngrijorează deloc pe rapidiști. Vicepreședintele alb-vișiniilor, Nicolae Manea, a declarat ieri că trecutul „Fălcosului” nu are nicio legătură cu meciul de duminică: „El este profesionist și sunt sigur că își dorește mai mult decât oricine de la Rapid victoria în meciul cu Dinamo”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER